Locuitorii din comuna Herăști și toți șoferii care tranzitează zona pot respira uşurați. Astăzi au început lucrările obiectivului de investiții „Modernizare DJ 401B, Herăști – DN4, km 0+000 – km 4+431”, beneficiar fiind UAT Județul Giurgiu.
Investiția vizează modernizarea unui sector de drum județean cu o lungime de 4.406 m și o lățime a părții carosabile de 6,50 m, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de circulație și la creșterea siguranței rutiere în zonă. Nu vorbim doar despre o plombare, ci despre o modernizare adevărată, de la zero!
Lucrările prevăzute în cadrul proiectului includ: reparații ale carosabilului existent, preluarea denivelărilor; realizarea supralărgirilor în curbe – pentru o vizibilitate și siguranță mai bună; așternerea a două straturi asfaltice, respectiv strat de binder și strat de uzură; amenajarea acceselor la proprietăți în intravilan şi rigole carosabile pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale, atât în zonele locuite, cât și la intersecțiile cu drumurile laterale
Dar asta nu e tot! Proiectul mai prevede şi realizarea a 779 mp de trotuare, montarea a aproximativ 1.300 ml de borduri, amenajarea a 13 podețe şi modernizarea racordurilor cu 11 drumuri laterale, contribuind astfel la creșterea gradului de accesibilitate și siguranță pentru toți participanții la trafic – șoferi, pietoni, bicicliști, copii care merg la școală.
Pentru a permite realizarea în condiții optime a unei viitoare investiții privind amenajarea intersecției cu DN4, un sector de aproximativ 25 metri din capătul traseului nu face obiectul prezentului contract, urmând să fie inclus într-un proiect distinct.
Prin implementarea acestei investiții, Consiliul Județean Giurgiu urmărește îmbunătățirea infrastructurii rutiere județene, creșterea siguranței circulației și asigurarea unor condiții de trafic moderne pentru locuitorii și utilizatorii acestui sector de drum.
Valoarea lucrărilor este de 9.130.029,56 lei fără TVA, iar durata de execuție este de 8 luni. Un termen ambițios, dar necesar, pentru ca oamenii din Herăști să aibă, în sfârșit, un drum așa cum merită!
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar execuția lucrărilor este asigurată de SC MIDA DRUM CONSTRUCT SRL.













