Aproximativ 3% dintre părinți afirmă că, în ultimul an, copilul lor a fost victimă a abuzului sexual. În aproape două treimi dintre cazuri, agresorul este o persoană necunoscută. Fetele – victime sunt mult mai predispuse la automutilare și autoînvinovățire.
Organizația Salvați Copiii România atrage atenția că victima unui abuz sexual poate suferi repercusiuni traumatice grave, dacă nu primește ajutor de specialitate, respectiv servicii de consiliere sau de psihoterapie. Având în vederea gravitatea acestei forme de traume, aceste servicii sunt acordate de cele mai multe ori pe o perioadă lungă de timp, mai ales atunci când victima este un copil.
Dintre cele 13.340 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare comise asupra copilului, în 1.192 de cazuri a fost vorba de abuz sexual, iar în 31 de cazuri de exploatare sexuală a copiilor, potrivit datelor furnizate de ANPDCA, pentru anul 2023 (ianuarie-septembrie 2023). Dacă în ceea ce privește cazurile de abuz fizic și emoțional, repartiția pe sexe este comparabilă, în cazurile de abuz sexual vorbim preponderant de fete: astfel, dintre cele 1.192 de cazuri, 1.062 au fost abuz sexual asupra fetelor.
Studiul național lansat de Salvați Copiii România în anul 2021 arată că aproximativ 3% dintre părinți afirmă că, în ultimul an, copilul lor a fost victimă a abuzului sexual. Prin comparație cu rezultatele studiului similar din 2013, se remarcă o creștere semnificativă a procentului părinților care recunosc incidența abuzului sexual asupra copilului lor (de la 0,5% la 3,2%). Identificarea celor cu înclinații către abuz sexual sau cu posibilitatea de recidivă se poate face prin solicitarea din partea angajatorului a unui certificat de integritate comportamentală, eliberat de Poliție.
“Emoțional, victimele se pot simți adesea vinovate și responsabile de abuz. De cele mai multe ori copiii abuzați sexual consideră că și-au făcut rău propriului corp și se simt neputincioși că nu s-au putut apăra. Atunci când copiii nu pot mărturisi abuzul sau atunci când mărturisesc și nu sunt crezuți, pot apărea semne ale stării de stres acut cum ar fi: insomnii, coşmaruri, lipsa poftei de mâncare sau alte suferinţe somatice. Lipsa de ajutor şi de speranţă sunt frecvente şi sunt însoţite de mânie. De aceea este crucial ca adulții să poată recunoaște semnele unui abuz asupra copilului”, spune Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Psihologul Salvați Copiii Mihaela Dinu explică semnele prin care recunoaștem un copil-victimă a abuzului. Există simptome de stres post-traumatic care pot duce la izolare, evitarea relațiilor cu cei din jur și comportamente autodistructive și automutilante. Adesea, copii victime trăiesc sentimente de dezgust și murdărire. Pot începe să manifeste comportamente negative, antisociale și agresive. Cel mai frecvent apare depresia, care poate ajunge chiar la forme grave. Fetele-victime sunt mult mai predispuse la automutilare și autoînvinovățire, mai ales când abuzul a fost de lungă durată și a fost comis cu violență.
Factorii de agravare ai unui abuz sexual includ:
– gradul de constrângere şi violenţa folosită;
– durata abuzului;
– natura şi severitatea abuzului;
– relaţia cu cel care a abuzat.
Efectele pe termen lung ale abuzului sexual, apărute în urma unor multiple studii, sunt:
– Probleme psihologice (depresie, anxietate, stimă de sine scăzută, sentimente de vinovăţie, stres post-traumatic, etc.);
– Comportamente deviante (autoagresiune, consum de droguri, prostituție, vagabondaj, etc.);
– Probleme relaționale și sexuale în viața de adult (izolare socială, promiscuitate sexuală, revictimizare, etc.);
– Tulburări de învățare;
– Tulburări de alimentație;
– Tulburări de somn;
– Tulburări de somatizare.
Prevenție
În ceea ce privește abuzul sexual, o primă măsură împotriva acestuia este încurajarea copiilor să “nu păstreze secrete”, “să spună nu”, “să povestească cuiva” și, mai ales, să înțeleagă că “Niciodată nu este vina lui!”
Atunci când abuzatorii sunt părinții sau persoane considerate de încredere și cu rol în educația și protejarea copiilor, abuzul are de cele mai multe o formă continuată, iar mărturisirea este foarte greu de făcut.
Reacțiile sociale în astfel de cazuri sunt cele care descurajează de multe ori mărturisirea unui abuz de către copil. Din nefericire, mulți copii sunt expuși, după abuz, unor reacții emoționale puternice, neîncredere din partea celorlalți, ceea ce ar putea influența în mod negativ înțelegerea abuzului, imaginea de sine, abilitatea de a avea încredere în ceilalți. Copilul trebuie ajutat să-și corecteze gândurile dezadaptative, de genul: “Nimeni nu este de încredere.”, “Mama mă urăște că am făcut-o de rușine.” În cazul în care copilul are încredere în persoanele din jurul său și se simte în siguranță, el va recunoaște că a fost abuzat.
Cea de-a doua măsură este educația privind recunoașterea unor forme de abuz sexual. Copiilor trebuie să li se dezvolte vocabularul, în special cel legat de părțile corpului și organe genitale. Educație care poate fi făcută de la vârste foarte mici, încă de la grădiniță, prin care să li se explice cu un limbaj adecvat vârstei, ce însemnă un abuz asupra propriului corp. Copilul trebuie să primească educație care să includă aspecte privind atingerile necorespunzătoare: atingeri bune/rele. Atingerile bune: pupat pe obraz, atingere pe umăr, strângere de mână. Atingerile rele: lovit, atingerea sau mângâierea zonelor genitale de către ceilalți.
Cea de-a treia măsură, educația privind o viață sexuală sănătoasă. Aceasta trebuie făcută în funcție de vârsta copilului, cu un limbaj adecvat.
Cea de-a patra măsură, învățarea abilităților de apărare ale copilului, legate de posibilitatea de a se apăra și de a răspunde eficient unor posibilele atingeri necorespunzătoare și de a fi încurajați să plece dacă vreun adult îl atinge într-un mod “rău”. Educatorii, profesorii, părinții și viitorii părinți, ar trebui să învețe abilități de învățare non-violentă, fără abuz de orice fel.
În cadrul liniei de raportare esc_ABUZ (www.oradenet.ro), ce vizează raportarea conținutului dăunător (ilegal si legal) pentru copii și tineri în mediul online, în anul 2023 au fost primite 3.415 astfel de raportări, din care 42,82% (1.254) ilustrau imagini cu abuz sexul asupra copiilor (CSAM) sau materiale cu minori în ipostaze sexualizate, iar 653 dintre ele reprezentând materiale generate chiar de către minori (CSAM). Din 2016 până la sfârșitul anului 2023, au fost primite 33.281 de astfel de notificări. Materialele identificate sunt trimise de către specialiștii Salvați Copiii către IGPR, unde acestea sunt investigate, urmărind eliminarea conținutului de pe internet, identificarea și asistența oferită victimei, precum și anchetarea agresorilor.
Salvați Copiii a susținut peste 35 de formări în domeniul protecției copilului în perioada 2022-2023, într-un efort de a îmbunătăți competențele specialiștilor care lucrează cu copii. Aceste formări au reunit peste 550 de experți din cadrul autorităților locale.









