Modernizarea căii ferate Bucureşti Nord-Giurgiu Nord Frontieră, prinde contur.Ieri, proiectul a primit undă verde de la Comitetul Interministerial de Avizare

O investiție care a stârnit interesul foarte multor giurgiuveni este la un pas de realizare! Modernizarea căii ferate dintre București Nord și Giurgiu Nord Frontieră, a început să capete contur.

 

Ieri, Comitetul Interministerial de Avizare a Lucrărilor Publice de Interes Național și Locuințe a dat undă verde proiectului ce vizează modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile București Nord-Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontieră.

 

„Modernizarea liniei de cale ferată pe tronsonul București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră – Lotul II este un proiect în valoare de 2.891.566.000 lei, care mai prevede creșterea vitezei de circulație a trenurilor la 120 km/h și implementarea sistemelor de centralizare electronică.

Realizarea acestui nou proiect este un pas înainte spre extinderea conectivității dintre municipiul Giurgiu și Capitală, conectivitate extrem de necesară atât agenților economici ce își desfășoară activitatea în municipiu și, mai ales, în Zona Liberă, cât și pentru cei ce aleg Dunărea ca rută pentru transportul mărfurilor, descărcându-le în Portul Giurgiu”, a declarat deputatul PNL Giurgiu, Alexandru Andrei.

 

După avizarea proiectului în Comitetul Interministerial, urmează emiterea unei Hotărâri de Guvern prin care se va aproba realizarea investiției.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie

RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
RECLAMĂ
CELE MAI NOI