Pompierii giurgiuveni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. În ultimele ore, aceștia au intervenit pentru stingerea a opt incendii de miriște, vegetație uscată și litieră.
La Greaca a ars o cultură de căpșuni, pe o suprafață de aproximativ 3.300 mp și miriște, pe circa 5.000 mp. La caz au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca, cu o autospecială de stingere. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
În comuna Putineiu au ars aproximativ două hectare de litieră (plantație de salcâm) și miriște de grâu, pe o suprafață de circa patru ha. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere și o cisternă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
La Grădinari au ars traverse de cale ferată, vegetație uscată, mărăciniș, lăstăriș și deșeuri menajere, pe o suprafață de aproximativ cinci ha. La caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Stației Mihăilești, cu două autospeciale de stingere și o cisternă. Pentru ca pompierii să poată interveni în condiții de siguranță, a fost oprită circulația trenurilor deoarece incendiul se manifesta pe terasamentul căii ferate. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
În localitatea Palanca au ars aproximativ două hectare de miriște de porumb și vegetație uscată. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere și o cisternă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
Şi la Bâcu au intervenit salvatorii de la ISU. Acolo, a ars vegetație uscată și lăstăriș, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
La Gostinari a ars vegetație uscată, pe o suprafață de circa 500 mp. La caz au intervenit pompierii din cadrul Stației Colibași, cu o autospecială de stingere. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
De asemenea, la Gogoșari a ars lăstăriș și păpuriș, pe o suprafață de circa cinci hectare. La caz au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
La Naipu – a ars vegetație uscată, pe o suprafață de circa 200 mp. La caz au intervenit pompierii din cadrul Stației Mihăilești, cu o autospecială de stingere. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de fumatul în locuri neprotejate corespunzător.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.