În perioada 19 iunie – 31 august 2023, Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și structurile teritoriale de analiză și prevenire a criminalității, a derulat, la nivel național, campania de conștientizare în rândul beneficiarilor minori și adulți cu privire la consecințele actelor de alertare abuzivă a autorităților, intitulată : „Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!”
În cadrul acesteia au fost organizate activități preventive care au avut ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la importanța utilizării responsabile a numărului de urgență 112.
Campania a vizat trei direcții de acțiune. Astfel, polițiștii au desfășurat acțiuni preventive directe în comunități, au fost diseminate mesaje preventive, în mediul online și în mass-media și au fost stabilite și dezvoltate colaborări cu celelalte structuri cu atribuții în sfera situațiilor de urgență.
Astfel, au fost organizate 597 de acțiuni preventive, dintre care 361 în mediul urban și 245 în mediul rural, cu peste 41.600 de beneficiari, dintre care 30.412 minori.
Polițiştii reamintesc românilor că este foarte important să înțelegeți rolul și funcțiile numărului unic de urgență 112. Cunoașterea clară a modului în care funcționează acest serviciu este esențială, pentru a evita apelurile abuzive și pentru a nu pune în pericol viețile altor persoane.
Folosiți numărul de urgență doar în cazuri reale de urgență, cum ar fi accidente grave, incendii, infracțiuni sau situații medicale critice! Educați copiii despre importanța utilizării corecte a numărului de urgență și despre consecințele apelurilor abuzive. Monitorizați utilizarea telefoanelor de către copii!
Purtați discuții alături de copii despre importanța numărului unic de urgență 112, astfel încât să cunoască și să conștientizeze când este necesar să efectueze un apel la numărul de urgență și când nu este potrivit. Încurajați o comunicare deschisă și responsabilă în acest sens. Celor mici le spunem cel mai important lucru pe care trebuie să-l știe despre numărul unic de urgență 112: așa cum spune numele, acesta este destinat situațiilor reale de urgență, atunci când aveți nevoie de ajutor imediat!
O urgență este o situație gravă sau periculoasă, pentru dumneavoastră sau pentru alte persoane, care necesită intervenție promptă. Incendii, accidente grave, infracțiuni sau situații medicale critice sunt câteva exemple.
Nu folosiți niciodată numărul 112 pentru glume sau jocuri! Apelurile abuzive pot împiedica oamenii care au nevoie de ajutor să primească asistența necesară. Mai mult, vă expuneți unor consecințe legale directe, precum sancțiuni contravenționale ori chiar cercetare penală. Dacă nu sunteți siguri cu privire la urgența unei situații, întrebați un adult de încredere. Ei vă pot ajuta să decideți când este momentul să sunați la 112 și să înțelegeți mai bine cum să folosiți acest număr în mod responsabil
Implementarea campaniei „Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!” va continua în județele în care au fost înregistrate valori mari ale apelurilor false sau abuzive, până la sfârșitul anului 2023. Detalii şi informații despre această campanie, puteți afla accesând link-ul de mai jos:
https://www.politiaromana.ro/ro/stiri/apelul-fals-la-112-pune-vieti-in-pericol-suna-responsabil