Flăcări de peste doi metri, mai multe focare simultane și teren inaccesibil. Pompierii au luptat ore în șir cu lopețile pentru a salva o locuință și sute de hectare de culturi.
Incendiul a pornit duminică după-amiază, în localitatea Vieru, din judeţul Giurgiu. Ceea ce a pornit de la o miriște de grâu a degenerat în scurt timp într-un incendiu de vegetație de amploare, care a pus în pericol o livadă întreagă, o zonă împădurită și o gospodărie aflată în apropiere.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu, apelul la 112 a fost înregistrat în cursul după-amiezii de ieri, când flăcările deja se propagau cu viteză din cauza vântului și a vegetației uscate.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu o desfășurare impresionantă de forțe: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două cisterne pentru asigurarea rezervei de apă, două autospeciale de primă intervenție și comandă și un microbuz pentru transportul efectivelor.
Intervenția s-a dovedit extrem de dificilă încă din primele minute. Incendiul se manifesta în mai multe focare distincte, iar flăcările depășeau pe alocuri doi metri înălțime, alimentate de seceta din ultimele săptămâni.
Cel mai mare impediment a fost însă terenul. Accesul autospecialelor de mare tonaj a fost limitat în zona de pădure și în livadă, ceea ce i-a obligat pe salvatori să intervină la sol, cu mijloace clasice, cu lopeți și bătătoare, pentru a crea culoare de protecție și a limita extinderea focului.
Bilanțul pagubelor este unul uriaș. În total, o suprafață de aproximativ 120 de hectare a fost afectată.
Aproximativ 70 de hectare au ars în zona de câmp și pădure – miriște de grâu, vegetație uscată, arbuști, litieră în interiorul unei păduri și stufăriș. Aproximativ 50 de hectare au fost distruse în livadă – a ars vegetația uscată dintre rânduri, au fost cuprinși de flăcări pruni pe rod, iar sistemul de irigare prin picurare a fost topit și deteriorat aproape în totalitate.
În ciuda condițiilor vitrege, misiunea pompierilor a fost un succes din punct de vedere al protecției bunurilor. Aceștia au reușit să salveze de la flăcări o casă aflată la marginea focarului, restul pomilor fructiferi din livadă care nu fuseseră încă atinși de incendiu, precum și culturile agricole învecinate.
În urma primelor cercetări, cauza probabilă de producere a incendiului a fost identificată ca fiind focul deschis în spații deschise.
Reprezentanții ISU atrag atenția: „Flăcările se pot întinde într-un timp extrem de scurt pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie. Costurile unei igienizări făcute cu foc sunt incomparabil mai mari decât o salubrizare corectă.”
Intervenția de la Vieru s-a încheiat târziu în noapte, după lichidarea ultimelor focare mocnite.









