Fostul candidat la Președinție a fost dus la locuința din Mogoșoaia pentru percheziții. Anchetatorii vorbesc despre un grup infracțional organizat constituit în 2021 care acționa în România și Marea Britanie.
O acțiune de amploare a procurorilor DIICOT a avut loc în această dimineață. Fostul candidat la Președinție Călin Georgescu a fost ridicat din trafic și dus la domiciliul său, în timp ce anchetatorii puneau în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în București și Ilfov.
Potrivit informațiilor oficiale, acțiunea vizează o cauză mai veche, privind infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Surse judiciare citate de presa centrală susțin că, în momentul descinderii, Călin Georgescu nu se afla acasă. Forțele speciale ale Jandarmeriei – Brigada Specială de Intervenție – au ajuns la locuința sa din Mogoșoaia, însă acesta plecase deja.
Bărbatul în vârstă de 64 de ani se pregătea pentru înot. A fost identificat și oprit în parcarea unui bazin de înot din zona Otopeni/București și condus înapoi la domiciliu pentru ca percheziția să se desfășoare în prezența sa, conform procedurii. Ulterior, acesta urmează să fie dus la audieri la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din IGPR, au pus în aplicare cele 5 mandate pe raza municipiului București și a localităților Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea.
„Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în cursul lunii septembrie 2021, 3 făptuitori, doi cetățeni români (cu vârstele de 64 și 47 de ani) și un cetățean italian (în vârstă de 56 de ani) au constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat sub autoritatea liderului (cetățean român, în vârstă de 64 de ani), în special pe teritoriul României, dar și al Marii Britanii, în scopul obținerii de foloase patrimoniale injuste.”, a transmis DIICOT.
Anchetatorii descriu un mecanism infracțional bine pus la punct. Liderul grupării le-ar fi atribuit celorlalți doi membri roluri clare, prezentându-i drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăți străine care ar dispune de sume mari de bani pentru a împrumuta oameni de afaceri români care voiau să își dezvolte afacerile.
În dosar există cel puțin o persoană vătămată identificată până acum. Potrivit DIICOT, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate în București și județul Argeș, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupării ar fi indus în eroare un om de afaceri român.
I s-ar fi promis o finanțare de 6.000.000 de euro printr-un contract de creditare cu o instituție bancară străină, cu condiția depunerii unei garanții. În aceste condiții, victima a fost determinată să transfere peste 1.000.000 de euro.
Schema a continuat. Sub pretextul că finanțarea poate fi majorată la 15.000.000 de euro, cu condiția depunerii unei garanții suplimentare, omul de afaceri ar fi mai transferat 100.000 de euro.
Audierile se desfășoară la această oră la sediul DIICOT – Structura Centrală. Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție.
DIICOT face precizarea obligatorie că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.









