Search
Close this search box.
ULTIMA ORĂ

Specialiştii IPJ Giurgiu: “Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!” Un apel fals la numărul unic de urgență poate ucide un om!

În perioada 19 iunie – 31 august 2023, Poliția Română, prin structurile de prevenire a criminalității, derulează, la nivel național, o campanie de conștientizare, atât în rândul copiilor, dar și al adulților cu privire la consecințele pe care le are apelul fals la 112.

 

Apelurile abuzive la numărul unic de urgență 112 pot distrage atenția și resursele operatorilor din dispecerat, precum și a personalului de intervenție de la situațiile reale de urgență, punând în pericol viața și siguranța cetățenilor.

 

Campania ,,Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!” are ca scop creșterea gradului de informare a cetățenilor cu privire la importanța utilizării responsabile a numărului unic 112 numai în situații de urgențe reale și conștientizarea acestora cu privire la consecințele apelării abuzive a numărului unic de urgență 112.

 

Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viața unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent sau, mai grav, fals, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor! Săvârșirea din nou a contravenției, în interval de un an de la aplicarea sancțiunii, se sancționează cu amendă de la 2000 la 4000 de lei sau cu prestarea de la 200 la 400 de ore de muncă în folosul comunității.

 

Legislația din România prevede că „alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activități în folosul comunității. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgențe poate fi sancționată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunității”.

 

RECLAMĂ
RECLAMĂ

distribuie