De la 98 de kilograme la 69. De la un băiat plin de viață care a plecat să muncească, la un trup paralizat pe jumătate, care respiră printr-un aparat montat în gât. Costel are nevoie de noi.
Pe 10 iulie, dimineața, viața lui Haraga Costel Dumitru s-a împărțit în două. Înainte și după cădere.
În vârstă de doar 22 de ani, din județul Galați, Costel plecase ca atâția alți tineri din România să muncească cinstit. Împreună cu încă trei persoane, ajunsese în satul Cetățuia, comuna Găujani, județul Giurgiu. Aveau de făcut un acoperiș nou, pe structură metalică, peste o clădire veche acoperită cu plăci de azbociment.
După doar două zile de muncă, destinul i-a fost rescris brutal. O placă putredă s-a spart sub picioarele lui. Nu a avut de ce să se prindă. S-a prăbușit în gol de la 5 metri înălțime, direct pe beton.
Impactul a fost devastator. Lovitura la cap a fost cea mai gravă, dar lista rănilor pare desprinsă dintr-un coșmar: splina spartă în momentul impactului, opt coaste rupte, iar una dintre ele i-a perforat plămânul în două locuri. A fost dus de urgență la Spitalul Județean Giurgiu, unde medicii au început lupta pentru viața lui.
A urmat iadul. Costel a intrat în comă. 28 de zile. Patru săptămâni în care familia lui a trăit între aparate care piuie și rugăciuni șoptite pe holurile spitalului. Nu respira singur. Starea lui devenea mai critică de la o zi la alta din cauza unei infecții cumplite în sânge – septicemie. Medicii erau rezervați. Fiecare zi era un miracol.
După 33 de zile de la accident, minunea s-a întâmplat: a deschis ochii. Dar coșmarul nu s-a terminat. Pentru a putea respira, medicii au fost nevoiți să-i monteze un aparat în gât – o traheostomă. De la un tânăr de 98 de kilograme, plin de putere, a ajuns la 69 de kilograme. Un trup slăbit, epuizat de lupta cu moartea.
Imediat după ce și-a revenit din comă, a fost transferat la Spitalul Județean Galați, mai aproape de casă, unde se află și acum. Este conștient. Înțelege tot. Vede. Aude. Dar nu se poate mișca. Lovitura la cap l-a afectat cel mai mult. Partea stângă a corpului este complet paralizată. Mâna stângă, piciorul stâng – inerte. Mișcă doar mâna dreaptă și piciorul drept. La 22 de ani, Costel este prizonier în propriul corp…
Medicii spun un singur cuvânt care poate face diferența între un cărucior cu rotile pe viață și o șansă la o viață normală: RECUPERAREA.
Singura speranță reală este un program complex de recuperare neuro-motorie într-un spital privat. Singurul spital care și-a arătat disponibilitatea să-l primească în această stare fragilă este Spitalul Sfântul Sava, din județul Ilfov.
Costurile însă sunt uriașe pentru o familie simplă de oameni muncitori.
O singură ședință de recuperare de 15 zile costă aproximativ 2.000 de euro, la care se adaugă 500 de euro în prima zi doar pentru analizele complete. Medicii spun că ar avea nevoie de minimum 5 astfel de ședințe – adică 75 de zile de luptă continuă, un total de 10.000 de euro. O sumă imposibilă pentru familia lui.
Familia lui Costel, disperată, face un apel care îți strânge inima: este dispusă să muncească pentru oricine donează și vrea să-l ajute pe Costel să se recupereze. Orice muncă, orice ajutor, numai să-și vadă copilul din nou pe picioare.
Astăzi, Costel nu mai are nevoie de milă. Are nevoie de o șansă. Șansa pe care o placă spartă i-a luat-o în două secunde pe un acoperiș încins din Giurgiu.
Salvarea poate veni de la noi toți. Cu puțin de la fiecare, Costel s-ar putea ridica din nou.
Cei care doresc să-l ajute pe Costel să lupte pentru viața lui, pot dona orice sumă, oricât de mică, în contul sorei lui:
Cont: RO43REVO0000134679837062
Titular: Cristina Andreea Haraga
Fiecare leu înseamnă o zi de recuperare. Fiecare distribuire înseamnă o șansă în plus ca strigătul lui să fie auzit.
